Pe 20 iulie 2026, la Centrul de Tineret RETTIN Constanța, voluntarii care urmau să se implice în desfășurarea Youth Bootcampurilor „GET SEEN – Promovare online fără spam și fără cringe” din Mangalia și Hârșova au participat la o sesiune specială de pregătire dedicată rolului pe care aveau să îl aibă în cadrul activităților.
Întâlnirea a făcut parte din demersul „Dezvoltarea unei comunități a tinerilor” și a avut o miză foarte concretă: trecerea de la învățare la practică. Pentru voluntarii care participaseră anterior la atelierul „Arta facilitării – Cum coordonez un club tematic sau o activitate”, aceasta a fost ocazia de a folosi, într-un context real, o parte dintre competențele și metodele explorate anterior.
Discuțiile au pornit de la întrebarea: ce înseamnă, de fapt, să fii voluntar într-o activitate de educație non-formală?Rolul nu se reduce la logistică sau la îndeplinirea unor sarcini punctuale. Voluntarii pot contribui direct la atmosfera activității, la integrarea participanților în grup, la încurajarea implicării și la buna colaborare cu echipa de facilitare.
În acest sens, participanții au clarificat responsabilitățile pe care urmau să le aibă pe parcursul bootcampurilor și au discutat despre situațiile în care pot interveni direct, dar și despre momentele în care este mai potrivit să solicite sprijinul facilitatorilor. Accentul a fost pus pe prezență, atenție la dinamica grupului, comunicare și responsabilitate, nu pe asumarea unui rol care depășește atribuțiile voluntarului.
O parte importantă a întâlnirii a fost dedicată exercițiilor practice. Voluntarii au testat energizere și activități de grupcare pot fi utilizate la începutul unei sesiuni, între două momente de lucru sau atunci când grupul are nevoie de reconectare. Astfel, au putut observa nu doar cum se desfășoară un exercițiu, ci și de ce este folosit și ce efect poate avea asupra participării, energiei și relațiilor dintre membrii grupului.
Au fost discutate și câteva repere esențiale pentru interacțiunea cu participanții. Voluntarii au fost încurajați să adopte o comunicare deschisă, incluzivă și respectuoasă, să evite comparațiile între tinerii din diferite centre RETTIN și să contribuie la crearea unui mediu în care fiecare participant să se poată implica fără presiunea de a demonstra că este „mai bun” sau „mai activ” decât ceilalți.
Sesiunea a pus astfel accentul pe un principiu important al educației non-formale: un grup bun nu apare de la sine. Atmosfera se construiește prin felul în care sunt primiți participanții, prin modul în care sunt explicate activitățile, prin atenția acordată celor care rămân mai retrași și prin capacitatea echipei de a reacționa atunci când dinamica grupului se schimbă.
Pentru voluntarii RETTIN, întâlnirea din 20 iulie a reprezentat și un pas spre un nivel mai mare de implicare în proiect. De la participarea la activități, aceștia au început să intre treptat și în zona de sprijinire a altor tineri și a echipelor care organizează activitățile.
Pregătirea avea să fie pusă rapid în practică, prin implicarea lor în edițiile „GET SEEN” de la Mangalia și Hârșova. Astfel, procesul de dezvoltare a comunității RETTIN a continuat nu doar prin organizarea de activități pentru tineri, ci și prin crearea unor contexte în care tinerii pot deveni, la rândul lor, voluntari, resurse pentru grup și parte activă din ceea ce se construiește în centrele de tineret.







