Pe 28 septembrie 2026, echipa Primăriei Orașului Hârșova a revenit la Liceul „Ioan Cotovu”, continuând întâlnirile cu elevii în cadrul proiectului RETTIN – TU EȘTI ÎN CENTRU.
Și de această dată, întâlnirea a fost despre lucruri foarte concrete: ce oportunități au tinerii în Hârșova, ce pot găsi la Centrul de Tineret RETTIN și cum pot intra efectiv în proiect. Elevii au aflat mai multe despre activitățile centrului, despre sprijinul și informațiile pe care le pot primi aici și despre posibilitățile de implicare în activități, inițiative și contexte de învățare alături de alți tineri. Echipa a continuat și procesul de informare și înscriere a tinerilor în proiect, astfel încât cei interesați să poată beneficia concret de oportunitățile RETTIN și să devină parte din comunitatea construită în jurul Centrului de Tineret Hârșova.
Astfel de vizite sunt importante tocmai pentru că aduc centrul mai aproape de tineri. Nu așteptăm doar ca ei să afle singuri despre noi, ci mergem direct în liceu, discutăm cu ei, răspundem la întrebări și le arătăm că există, chiar în orașul lor, un spațiu în care pot veni să participe, să învețe, să se implice și să propună idei.










