Vineri, 20 martie 2026, echipa mixtă AJOFM Constanța & FNT, a prezentat proiectul RETTIN – Tu ești în centru în fața Grupului de Lucru Local pentru probleme de romi al Primăriei Municipiului Constanța.
Le-am prezentat faptul că RETTIN – Tu ești în centru nu este doar un proiect, ci un traseu complet de sprijin pentru tinerii romi din județul Constanța, cu vârste între 14 și 29 de ani. Am discutat despre faptul că unii tineri romi nu au acces real la oportunități, nu sunt conectați suficient la piața muncii sau nu au încredere în propriul potențial nu pentru că nu pot, ci pentru că nu au avut suficiente contexte în care să fie sprijiniți, ascultați și încurajați. În cadrul întâlnirii, am prezentat oportunitățile pe care proiectul le pune la dispoziția tinerilor romi:
- dezvoltare personală,
- educație non-formală,
- sprijin pentru angajabilitate,
- incluziune socială și
- participare activă în comunitate.
RETTIN oferă 160 de locuri pentru tinerii romi din județul Constanța, fiecare tânăr urmând să beneficieze de un parcurs adaptat nevoilor sale: evaluare individuală, plan personalizat, consiliere, formare, mediere și însoțire continuă. Nu vorbim doar despre participare la activități, ci despre sprijin real pentru ca fiecare tânăr să își poată construi următorii pași.
Am prezentat și cele 10 programe de dezvoltare a competențelor, prin care tinerii pot deveni mai siguri pe ei, pot învăța să comunice mai bine, să își gestioneze conflictele, să se pregătească pentru joburi reale, să înțeleagă mai bine societatea, să se implice civic, să își dezvolte competențe digitale, să aibă grijă de sănătatea lor fizică și mintală și să descopere noi forme de exprimare prin artă, cultură și media.
Un punct important al prezentării a fost ideea că a fi rom nu este o barieră, ci o resursă. Prin RETTIN, ne propunem să construim mândrie, apartenență și încredere, prin ateliere de identitate, modele de succes, dialog intercultural și activități de combatere a stereotipurilor. Tinerii romi nu sunt doar beneficiari. Ei pot deveni actori vizibili în comunitate, prin cluburi active, evenimente publice, campanii de conștientizare, conținut creat de tineri și activități care le oferă ocazia să își spună povestea, să participe și să inspire.
Mulțumim Grupului de Lucru Local pentru probleme de romi al Primăriei Municipiului Constanța pentru deschidere și dialog. Împreună putem ajunge mai aproape de tineri, putem construi încredere și putem conecta tinerii romi la resurse, educație, muncă și comunitate.








